10 ani de la moartea Patriarhului
Ioan CHIRILĂ
25 octombrie 1925 - 21 noiembrie 1999
Idolului meu
În vara anului 1991, la un an şi jumătate de la Revoluţie, am vizitat pentru a doua oară România. Prima dată s-a întâmplat în 1989, încă pe timpul când Ceauşescu era viu, iar la TVR, dacă nu se dădea fotbal, vedeai doar ode dedicate marelui erou al neamului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi familiei lui. Copiii din generaţia mea erau „Şoimi ai Patriei”, iar eu eram un „pionier” care a plâns în vama din Ungheni la revenirea acasă, deoarece grănicerii sovietici au vrut să-mi confişte manuscrisele pe care le făcusem în ţara vecină. Erau nişte caiete groase în care am copiat două cărţi de fotbal în cele trei săptămâni cât am stat la Târgu-Mureş. Le-am copiat pentru că vroiam să le am şi eu, dar nu puteam să le iau de la copiii cu care jucam miuţa în strada Liliacului din Luduş şi care mi-au dat cărţile doar să le citesc. Erau în grafie latină, de asta s-au speriat vameşii. Până la urmă am primit manuscrisele pe care le păstrez şi astăzi. Unul dintre vameşi, mai cu scaun la cap, a înţeles că este vorba despre fotbal şi chiar a citit ceva despre Maradona. Era eroul acelor timpuri, iar pentru mine a rămas erou pentru totdeauna.
Iunie 1991. Un început de vară pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură. După ce am trăit experienţa „Podului de flori”, am stat trei zile la coadă ca să trecem vama din Leuşeni, m-am îndrăgostit de două ori în doar câteva zile, am trecut munţii de la Bicaz – am primit cadou de la Miruna, o amică de copilărie din comuna Sângeorgiu de Pădure, această carte care m-a fascinat. „Franz, uber alles – Italia 90”, una dintre operele de aur ale patriarhului presei sportive din România, Ioan Chirilă
(foto). Atunci nu ştiam cine este şi chiar, îmi amintesc, nu mi-a plăcut nici titlul cărţii. Asta, însă, până am citit-o. Dintr-o răsuflare. Parcă într-un vis m-am reîntâlnit cu plânsul lui Maradona din finala pierdută în faţa Germaniei, după un penalty care n-a fost. Dar asta e la final. Până atunci am călătorit imaginar alături de cel mai mare ziarist sportiv din România prin una dintre cele mai frumoase ţări din lume, Italia.
Am asistat la mai multe meciuri şi am învăţat cuvântul „calculator”, care mi se părea o minune a invenţiei. Am aflat că, de fapt, „la fotbal există o singură repriză, adică reluarea, adică ripersa cum spun italienii. Cu alte cuvinte, repriza începe în minutul 46”, aşa scria idolul meu. Am recitit cartea. Am mai recitit-o o dată şi am început să caut cărţile lui nea Vanea. Am rugat toţi prietenii din România să-mi facă rost de vreo carte măcar. Erau mari rarităţi. Era greu să le găseşti chiar şi în România.
Când am venit la studii în Chişinău, în 1994, am început să caut cărţi de-ale lui Chirilă, aproape fără nici o speranţă, pe la bibliotecile şi librăriile din capitală. Am găsit doar „Espana 82” la biblioteca Onisifor Ghibu. Am citit-o, dar a trebuit să o întorc. Acolo, la bibliotecă, am cunoscut un microbist de vreo 65 de ani. Moş Ion mi-a spus că are acasă una dintre operele lui Chirilă, „Ar! Gen! Ti! Na!”. Ne-am înţeles să mi-o aducă a doua zi ca să o citesc. Şi ce bucurie am avut când a doua zi, bătrânul a venit cu cartea în mâini şi mi-a spus: „Ia-o, e a ta.” Bineînţeles contra a 10 lei, care pe atunci însemnau cam 2 dolari şi jumătate. Istoria campionatului mondial din 1978 a fost a doua capodoperă a lui Chirilă de care am reuşit să fac rost. Ce emoţii am avut! Nu ştiam aproape nimic despre mondialul din 78. Cu această carte pot spune că am fost şi eu la Kempes acasă. Atunci aveam de abia un an şi jumătate.
Unul dintre cei mai buni prieteni de facultate, Sergiu Reniţă, mi-a făcut rost de o a treia carte a ilustrului cronicar. Sergiu a plecat să-şi continuie studiile la Bucureşti, iar odată, când a revenit acasă, mi-a făcut un cadou de senzaţie: cartea „World Cup 66”, istoria completă a Cupei Mondiale din Anglia, când inventatorii fotbalului au câştigat singurul lor titlu de campioni mondiali. S-a vărsat multă bere pentru această carte.
Abia pe la sfârşitul anilor 90 am găsit într-o librărie din centrul capitalei cartea „Maratonul meu”. Am fost surpins plăcut pentru că nu credeam că în librăriile din Moldova se poate găsi o operă de Ioan Chirilă.
În 1999 eram la Pro TV. Munceam de dimineaţă până noaptea târziu pentru că visam să facem la Chişinău ziarul ProSport Basarabia. Fusesem de câteva ori la redacţia ProSport din Bucureşti, dar niciodată nu l-am întâlnit acolo pe Ioan Chirilă. Visam măcar o dată să-l văd „pe viu”, să iau un autograf de la el sau să facem măcar o poză împreună...
Ne-a părăsit pe 21 noiembrie 1999, plecând în lumea celor drepţi. Am rămas cu regretul că nu l-am întâlnit pe idolul meu decât în cărţile sale. În schimb, în 2000 am obţinut a patra operă a maiestrului: „Zile şi nopţi pe stadion”, o carte reeditată de ProSportul lui Ioaniţoaia la iniţiativa soţiei scriitorului, Iarina Demian. În anul următor au reapărut volumele „Mexico 70” şi „Învingătorul lui Cruyff – Germania 74”. Cu 7 cărţi din cele 29 născute de Dumnezeul presei sportive, mă mândresc şi le păstrez ca ochii din cap. Ele sunt Biblia mea profesională, punctul de sprijin, de la care a început totul: dragostea pentru găzetăria sportivă, visul de a merge la mondiale ca jurnalist, dorinţa cea mare de a scrie într-o zi o carte despre un campionat mondial pe care să o dedic idolului meu.
p.s. Găsiți cartea în toate librăriile Cartier
